vineri, 1 octombrie 2010

PDL în razboi cu România întreagă

de la debarcarea PSD-ului de la guvernarea României, se pare că PDL-ul deţine adevărul absolut şi a intrat în război cu aproape întreaga populaţie a României de la pensionari la politicieni PSD şi PNL, de la politişti la profesori şi de la doctori la presă.
E de necrezut cum reprezentanţi PDL-ului cred ca numai dănşi doresc binele ţări, numai dănşi au soluţi pentru scoaterea statului român din criză, deşi de la aplicarea măsurilor anticriză guvernul PDL, nu a venit cu soluţii concrete pentru redresarea economică a României, pentru creerea de noi locuri de muncă. Pentru guvernul condus de către preşedintele - premier Traian Băsescu nu există dialog cu reprezentanţi sindicatelor,cu cei ai pensionarilor şi a structurilor patronale, pentru acest guvern doar tăierea salariilor şi impunerea de noi taxe, precum şi acordul cu FMI ar reprezenta soluţiile viabile pentru a scoate ţara din criză.
Acum guvernul condus de către acest preşedinte jucator a declarat că PSD- PNL, ar dori să iniţieze o lovitură de stat, lovitură de stat pe care ar dori să o dea şi trusturile de presă conduse ce către Văntu şi Voiculescu,de asemenea a declarat că poliţişti ar fi subminat autoritatea statului prin faptul ca si au strigat foamea in strada,tot de acest guvern pensionarii sunt consideraţi a fi cancerul statului român, iar pe doctorii şi profesorii dl preşedinte-premier Traian Băsescu îi trimite să muncească în străinatate.
Traian Băsescu, guvernul PDL şi partidul în sine, se apropie vertiginos din puntul meu de vedere spre o scădere până la 5/6 procente în sondaje, cauzele fiind situaţia economică grea, sărăcirea populaţiei şi politică dusă de PDL, care are o tentă dictatorială.
Dureros este ca nici opoziţia nu vine cu soluţii concrete pentru redresare economică şi nici cu o acţiune concretă pentru îndepărtarea PDL-ului de la conducerea României.Acum nu ne ma rămâne decât să aşteptăm luna decembrie cănd Dan Voiculescu a anunţat că Traian Băsescu nu va mai fi preşedintele acestui popor recalcitrant, bogat şi nemulţumit de realizările economice ale guvernului Băsescu.