miercuri, 3 noiembrie 2010

legea educatiei neconstitutionala

Astazi miercuri 03/11/2010, la sesizarea prostanacului Mircea Geoana, Curtea Constitutionala a declarat pentru a doua oara necunstitutionala asumarea răspunderii de către Guvern pe Legea Educaţiei.Hotararea a fost luata cu 5 voturi la 4.
Astfel guv prof constitutionalist boc a suferit o noua infrangere
Intr-o tara normala ministrul educatiei, poate chiar si premierul si-ar da demisia, dar acest lucru nu este valabil si pt romania.

franks, distrugatorul

Înainte de a ajunge şef al delegaţiei FMI pentru România, Jeffrey Franks a trecut, în funcţii similare, prin mai multe ţări unde Fondul s-a implicat. Rezultatele “ajutorului “ FMI se lasă încă aşteptate, cel puţin în Ecuador şi Ucraina, două dintre statele unde Franks a fost delegat de FMI.

În 1997, Jeffrey Franks a lucrat în cadrul Fondului Monetar Internaţional în mai multe ţări din America Latină. Astfel, a fost economist-asistent în cadrul misiunii FMI din Argentina (1997), iar apoi a lucrat ca Reprezentant Rezident al Fondului în Quito, Ecuador, ţară care în acea perioadă se lupta cu o datorie externă foarte mare, inflaţie de sută la sută şi probleme extreme pe piaţa monetară.
De remarcat este faptul că situaţia economică din Ecuador nu s-a îmbunătăţit după implicarea Fondului Monetar Internaţional în economia naţională. De altfel, tensiunile politice şi economice din această ţară sunt foarte mari chiar şi acum.
În urmă cu doar o lună, preşedintele ecuadorian Rafael Correa a fost rănit de poliţiştii care au protestat împotriva reducerii salariilor.

În Ucraina a aplicat modelul românesc

Jeffrey Franks a fost desemnat şef al misiunii FMI pentru Ucraina, în anul 2004, moment în care izbucnea în această ţară Revoluţia Portocalie (octombrie 2004).
La Kiev, Franks a făcut cam ce a făcut până acum şi în România. Mai exact, a consiliat guvernul şi banca centrală ucraineană pentru aplicarea unor politici economice pe placul FMI. Anul acesta, în luna iulie,
boardul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat un acord pe doi ani şi jumătate cu Ucraina pentru un împrumut de 15,2 miliarde de dolari. Asta, doar după ce guvernul de la Kiev s-a angajat să-şi reducă deficitul bugetar.

La noi, Franks s-a dat de gol

Teoretic, rolul FMI în orice ţară care apelează la împrumuturile sale, este strict de a controla politica monetară a respectivei ţări. Asta până acum. Pentru că, Franks s-a amestecat în treburile interne ale ţării, ameninţând că România nu va primi următoarea tranşă de bani dacă nu modifică ordonanţa 50 privind creditele populaţiei.
Mai precis, ca băncile să nu piardă sute de milioane de euro, ordonanţa va trebui aplicată doar pentru creditele noi, nu şi pentru cele vechi. Cu alte cuvinte, milioane de români vor continua să plătească dobânzi nesimţite.

„Jeffrey, duşmanul românilor” cu credite la bănci

Jeffrey Franks este cel care, abordat de un reporter al ziarului Naţional deghizat în cerşetor, s-a dovedit a fi „Jeffrey zgârie-brânză”, refuzând să dea un ban de milă. Tot el este cel care pune românii la plată şi se asigură că nu vom trăi mai bine nici la anul. Prin condiţionarea deblocării următoarei tranşe a FMI pentru România de modificarea OUG 50 privind creditele, implicit neaplicarea ei retroactiv, „Jeffrey zgârie-brânză” devine şi „Jeffrey, duşmanul românilor” cu credite la bănci.


SURSA Ziarul National

marți, 2 noiembrie 2010

Iulica Fota, consilier prezidential tri to spic anglish


Iulian Fota

Numele si prenumele: FOTA IULIAN

Data si locul nasterii: 17 iunie 1965, Bucuresti, Romania

Starea civila: casatorit, doi copii


Educatie

2005 Colegiul de Aparare NATO, Roma, Italia;

2004 Colegiul Superior de Siguranta Nationala, Romania;

1998 Colegiul pentru Studii Internationale si de Securitate, Centrul pentru Studii Europene de Securitate George C. Marshall”, Garmisch, Germania;

1996 Facultatea de Relatii Internationale, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA), Romania;

1993 Colegiul National de Aparare, Romania;

1990 Facultatea de Instalatii pentru Constructii, Institutul de Constructii Civile, Romania.


Alte cursuri si stagii de pregatire

2008 Absolvent al “Black Sea Security Program”-John F. Kennedy School of Government, Harvard University, USA si al cursului “National Security, Strategy and Competitiveness”- Georgetown University, USA;

1993 Stagiar in Parlamentul European, program organizat de Fundatia Robert Schumann.


Activitate profesionala

2005 – 2009 Director al Colegiului National de Aparare, MApN;

2002 – 2005 Consilier (functionar public), Departamentul pentru integrare euro-atlantica si politica de aparare , Ministerul Apararii Nationale;

1998 – 2001 Seful Sectiunii militare, Misiunea Romaniei la NATO si UEO, Bruxelles, Belgia;

1997 - 1998 Consilier al Secretarului de stat pentru integrare euro-atlantica si politica de aparare, Ministerul Apararii Nationale;

1994 - 1997 Expert parlamentar, Grupul PNTCD, Camera Deputatilor, Parlamentul Romaniei.


Activitate universitara

Lector universitar la Universitatea Nationala de Aparare si doctorand in disciplina relatiilor internationale la SNSPA, Facultatea de Stiinte Politice;

Din 2002 - profesor invitat la SNSPA, Universitatea Andrei Saguna din Constanta si Academia Diplomatica.


Afilieri internationale

1994 - Membru in “YOUNG LEADERS REGISTRY” editat de The Atlantic Council Foundation din Washington, SUA;

din 2004 - Membru al “TEAM EUROPE” - grup de experti romani nominalizati de Comisia Europeana de la Bruxelles pentru a asigura informarea opiniei publice din Romania cu privire la principalele politici ale UE;

din 2006 - Participant impreuna cu CNAp la un proiect de cercetare al NATO - Programul Science for Peace;

Membru al Balkan Task Force, grup de evaluare a situatiei din Europa de Sud-Est, organizat de catre Institutul de Studii de Securitate al UE, Paris;

din 2007 - Membru in Bordul academic al Colegiului European de Securitate si Aparare, UE.


Experienta internationala

din 1991 si pina in prezent - a participat la numeroase conferinte si seminarii internationale organizate de guvernele unor state din NATO sau EU sau de institutii precum:

• Universitatea Nationala de Aparare, SUA;
• Institutul pentru Studii Strategice, China;
• Institutul pentru Studii de Securitate al UE, Franta;
• Consiliul Europei;
• Parlamentul European, Belgia;
• Colegiul de aparare NATO, Italia;
• Scoala NATO de la Oberammergau, Italia;
• Fundatia ELIAMEP, Grecia;
• The Atlantic Council Foudation, Center for Strategic and International Studies, Centrul George C. Marshall, SUA.


Limbi straine
engleza


Activitate publicistica si de informare publica

Contributii personale la mai multe lucrari colective realizate de:
• Institutul de studii de aparare si istorie militara, Romania;
• Colegiul NATO de la Roma, Italia;
• Centrul pentru control democratic al fortelor armate, Elvetia;
• Centrul pentru studii europene de securitate, Olanda.

Membru in colegiul de redactie al publicatiilor Monitor Strategic si Revista de Istorie Militara, Romania.

Numeroase articole pe teme precum securitatea nationala, securitatea internationala, relatii internationale, in ziarele sau revistele Foreign Policy Romania, Adevarul, Dilema Veche, Curentul, Romania Libera, Ziua, “22”.


Activitate civica

1993 - 1997 - a contribuit la infiintarea si afirmarea unor organizatii negurvenamentale precum Fundatia EURISC sau Fundatia Colegiului National de Aparare.

Initiator si co-organizator al unora din primele seminarii si stagii de pregatire pe problematica relatiilor civil-militar, a studiilor de securitate sau a integrarii euro-atlantice.